Simona Halep a aflat când joacă în turul I la Australian Open! Debutantele Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse intră pe teren încă din prima zi

Simona Halep a aflat când joacă în turul I la Australian Open! Debutantele Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse intră pe teren încă din prima zi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cele cinci reprezentante ale României acceptate direct pe tabloul principal de la Australian Open au aflat când debutează la turneul de la Antipozi! Simona Halep (15 WTA), prima „rachetă” a României, va intra pe teren marți, în a doua zi de concurs.

Simona Halep va debuta marți dimineață la Australian Open 2022, împotriva polonezei Magdalena Frech (105 WTA)! Sorana Cîrstea (38 WTA) și Irina Begu (58 WTA) vor juca în aceeași zi cu Simona meciurile din primul tur, având în vedere că cele trei se află pe aceeași jumătate de tablou.

Interesant este că Jaqueline Cristian (73 WTA) și Gabriela Ruse (82 WTA), ambele debutante pe tabloul principal de la Australian Open, intră în luptă încă din prima zi de concurs, luni dimineață.

Simona Halep a aflat când joacă în turul I la Australian Open

Româncele iau cu asalt turneul de la Australian Open, iar Simona Halep, una dintre favoritele la câștigarea trofeului, a mai primit o zi de odihnă din partea organizatorilor, după ce a triumfat duminică la WTA Melbourne 1. Halep se luptă cu Magdalena Frech, marți dimineață, într-un meci care le va pune pentru a doua oară față în față pe cele două.

Halep s-a mai duelat cu Magdalena Frech în sferturile turneului de la Praga 2020, românca impunându-se cu 6-2, 6-0. Simona a fost de neoprit la turneul din Cehia, pe care l-a câștigat fără emoții.

Debutantele Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse intră pe teren încă din prima zi

Sorana Cîrstea va disputa o partidă infernală în manșa inaugurală, contra Petrei Kvitova (Cehia, 21 WTA), dublă campioană la Wimbledon! Tot marți, Irina Begu va juca la Australian Open împotriva lui Oceane Dodin (Franța, 96 WTA)!

Tinere Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse își încep mai devreme aventura la Australian Open 2022! Jaqueline se va duela cu Greetje Minnen (Belgia, 84 WTA) în primul tur, în timp ce Gabriela Ruse (82 WTA) se va confrunta cu Jasmine Paolini (Italia, 52 WTA) – ambele meciuri fiind programate luni dimineață.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
ÎȚI IA BANII pe loc. Românii au fost deja notificați de stat. E OBLIGATORIU să informezi în scris
ÎȚI IA BANII pe loc. Românii au fost deja notificați de stat. E OBLIGATORIU să informezi în scris
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×